Supa crema de ciuperci

Pentru 8-12 portii

Ingrediente:

  • 1700-1800 gr ciuperci champignon fresh, culese pe camp, “de la curul vacii ” 🙂
  • 200-300 gr ciuperci mix ( am folosit baby pleurotus si shiitake) – pentru topping
  • 600 ml lapte
  • 400 gr smantana de gatit 35%
  • 8-10 catei ( mici-medii ) usturoi pisat
  • 1 ceapa rosie mare
  • 2 cepe galbene medii
  • 6-8 linguri ulei masline
  • aprox 75+25 gr unt ( dupa gust )
  • 2 litri apa ( sau supa gaina )
  • 3-4 linguri amidon, sau 2 cartofi
  • 1 lingura boia dulce
  • 1 lingurita boia iute
  • 1 lingura cu varf sare de mare, grunjoasa
  • 1 lingura rasa piper.
  • 2 legaturi marar

Am taiat cepele in jumatate, dupa aceea in feliute cat de subtiri am putut ( julienne/pestisori).

Se taie si ciupercile, in feliute subtiri, inclusiv cotoarele ( oricum se vor da prin blender si adauga savoare)

Am incins uleiul si 50-75 gr de unt, intr-o oala inalta, am adaugat ceapa si am lasat-o sa se caleasca incetisor, la foc mic ( cat timp am taiat ciupercile felii, amestecand din cand in cand sa nu se arda/prinda ceapa ). Trebuie sa se inmoaie foarte bine, mai-mai sa se topeasca ceapa.

Cand ceapa a fost calita si ciupercile taiate, le-am adaugat la calit, impreuna cu ceapa. Aici povestea poate sa ia doua cai:

  • fie calesti si ciupercile, pana scade toata zeama, gen le perpelesti putin, dupa care adaugi apa/supa
  • fie, dupa vreo 5 minute dupa ce ai adaugat ciupercile si incep sa scada o idee si sa lase zeama, adaugi apa/supa ( eu asa am facut, am uitat ca trebuie sa calesc si ciupercile + era cam tarziu si vroiam sa termin cu gateala )

Se lasa sa fiarba vreo 15-20 de minute, depinde cat de batrane sunt ciupercile.

Se da oala de pe foc, se iau cu o paleta ciupercile din zeama ( eu am pus in oale separate ciupercile, zeama, iar oala in care au fiert am curatat-o, sa fie gata pentru supa), se baga in blender, cam 1/2 blender ciuperci, 1/4 zeama ( sa fie plin cam 3/4), se mixeaza si se toarna pasta rezultata in oala initiala, care in prealabil a fost unsa pe fund cu putin ulei de masline sau unt.

Se adauga laptele si smantana, restul de zeama de ciuperci, se pune la fiert pana clocoteste, dupa care se reduce focul, sa fiarba incetisor, cam vreo 5-10 minute.

In timp ce fierbe supa, taiati felii ciupercile shiitake, pleurotus si cateva champignoane, le caliti intr-o tigaie neaderenta cu cele 25gr de unt, pana lasa zeama si se evapora. In ultimele doua minute sarati si piperati dupa gust, eu am amestecat continuu pana le-am luat de pe foc. Gata topping-ul! 🙂

Se piseaza usturoiul, se adauga condimentele ( boia, piper, sare, amidon – daca ati folosit cartofi, sariti amidonul ) intr-o cana cu putina apa rece ( sa nu se lipeasca amidonul ) si se amesteca bine. Sosul rezultat se inglobeaza in supa, se mai fierbe cateva minute.

Se toaca marunt mararul, se pastreaza putin pentru ornare, restul se inglobeaza in supa. Stingeti focul, puneti un capac si mai lasati 10 minute pe aragaz, pana sa serviti.

Se pune supa in bol/farfurie adanca, se presara o lingura de topping deasupra, se presara putin marar tocat si se serveste cu paine prajita, unsa/frecata cu un catel de usturoi.

Pofta buna!

© Andrei Galca-Vasiliu